Grija pentru cuvânt

Mai întâi de toate e de menționat faptul că, în opinia mea, cuvântul este o entitate autonomă, o instituție oficială. Sâmbăta aceasta, la Digi 24, în cadrul unui material despre distribuția presei de după 1989, despre privatizarea Rodipet, despre contribuția acestui agent cu rol fundamental în decăderea presei românești și în ceea ce a urmat după decădere, actuala faza de astăzi, mondenizarea, dacă mi se permite, presei de la noi.

Apoi a fost invitată o doamnă cu zeci de ani experiență în presa tipărita de la noi care spunea că a dispărut grija pe cuvânt, grija pentru respectul față de cititori, grija pentru a nu le jigni sau sfida capacitățile intelectuale ale celor care așteaptă ziarul de dimineață ca o regulă de necombătut a zilei. Spunea această doamnă despre care voi mai scrie cu siguranță că nu se mai scrie îngrijit și că prin asta a dispărut instituția cuvântului, spunea că frazele nearanjate nu mai sunt observate pentru că așa și-au construit publicul formatorii de presă nouă, rapidă, evazivă, cumva, presa de consum, aș adăuga eu, care se distinge prin lipsa acută de originalitate, de inovație, de structură, pentru că nu ne mai pasă de cuvânt și de semnificația lui puternică, de însemnătatea lui, de corectitudinea pe care el în presă ar trebui să o dovedească la fiecare articol.

Advertisements

Cum se scade TVA-ul?

Moise Guran a prezentat aseară, la Biziday, un filmuleț realizat de patronatul din industria cărnii, pentru a se reduce Tva-ul la carne și la preparatele pe bază de carne.

Cine a stat la baza acestei creații, trebuie felicitat pentru modul de prezentare.

Pastila de cap

Am jucat câteva partide de șah până m-am pomenit cu o durere de cap ce mi-a spus stop. Apoi m-am gândit la hackeri albi și la Internet. Am ajuns la concluzia mea că noi nu știm nimic legat de Internet, că noi nu știm să-l folosim, dar de ce? Vrea cineva ca noi să știm să folosim Internetul cu adevărat? Avem acest drept cumva? Dacă noi nu-l avem, ceea ce e just și perfect justificabil, alții de ce au acest drept? Dacă noi am cunoaște ce face Internetul, ce putere are el, cine credeți că ar mai munci? Dacă nimeni, n-ar mai munci, cine credeți că ar mai face atâția bani pe spatele nostru?

Dar oare ce e milă și de ce o au doar oamenii care sunt, în principali, demni de milă? Mila e o slăbiciune, e un fragment de irascibilitate fragedă, ce ar fi dacă oamenii care trăiesc pe spinarea noastră, ar avea milă față de noi și de ideile noastre? Credeți că dacă lor le-ar fi milă de noi, noi am mai avea același sentiment de milă de fiecare când vedem ceva mai tragic decât propria noastră ființă raportată la propria stare. Credeți că dacă am învăța ce este de fapt Internetul și ce se câștigă din el, am mai avea același standard de milă, aceeași nevoie cumplită de a simți asta ca să ne hrănim propria stare de a fi oameni. oare asta asta nu e cumva decât o stare de slăbiciune care nu-și arată fața?!

Cuvinte pentru inimă, minte și literatură

Dacă faci parte din acest univers mic, ai înțeles deja că nu exiști, așa că încerci să scrii. Crezi că sunt câțiva care te citesc dar nu e așa, sunt mai puțini decât crezi, e mai simplu să te facă să crezi, până la urmă, nu știi nimic despre mai departe, scrii pentru inimă, minte, scrii din literatură ca să încerci să cauți un scop, te-ai pierdut atât de tare în meșteșugul ăasta bizar al anilor încât fiecare gest te duce la starea de copil.

Nu cred că în cuvintele pentru inimă și minte stă dorința de a fi copil, poate doar starea. Ce e starea? Inima stă într-o literatură, mintea prinde literatura și se așează sub o bancă. Nu, nu-și vorbesc, doar se ascultă cum ascultă un doctor bolnav boala pacientului care se agită constant. Scrie. În mine sunt inimă, minte și literatură. Ascult.

Clasamentul real al Ligii I

Lucian Lipovan, de la sport.ro, a realizat o radiografie completă a situației din România în ceea ce privește prima scenă a fotbalului. Dacă așa arată primul eșalon, oare cum o fi în cel de-al doilea. Imaginea aceasta vorbește de la sine. Vai de noi.

Informația fără canal este degeaba

Da, cred că suntem oameni care transmit informații pentru că dispunem de un canal. Nu văd cum am reuși să avem un minimum de decență al limbajului dacă nu am aduce în limbajul nostru cotidian surplusul de valoare al informației. Asta comunicăm noi printre lucrurile generale, cred că asta ne protejează de a ne enerva, de a sări unu la gâtu celuilalt pentru opiniile noastre care se pot ciocni, dar nu pot aduce noul, elementul care face cumva loc, care ne lasă să respirăm, care poate puțină ordine în felul cum ne manifestăm dorințele de a interacționa. Credeți că între oameni se poate interacționa fără informația adusă printr-un canal specific, căci fără a găsi canalul potrivit pentru fiecare informație nu putem face acest lucru. Rămânem blocați la mijlocul drumului, ne uităm fără replică unul la altu atunci când nu știm cum să ne vorbim chiar dacă, aparent, vorbim aceeași limbă.

Oare?

On-Page Seo pe limba noastră

Seo pe pagină, adică fiecare articol se bazează, acum mai mult ca niciodată, pe conținut, prin urmare pe cuvinte-cheie și pe dispunerea lor în articol. E un must ca, cuvântul-cheie, cuvântul pe care ne dorim să-l facem rege încoronat, trebuie să fie prezent încă din titlu, apoi reluat cu sfințenie în primul paragraf, dar și în ultimul. Pe lângă el, mai sunt alte 3-5 cuvinte cheie de care e necesar să ne îngrijim, adică să nu fie toate în același paragraf pentru că va fi un paragraf neindexat și nouă știu că ne place să credem că scriem doar pentru noi, dar odată ce scriem doar pentru noi, e clar că asta trebuie să fie în mintea noastră.

Apoi trebuie să delimităm lucrurile importante, trebuie să i le indicăm lui Google Panda 4.1 aflat la al 27-lea update, efectuat în septembrie anul acesta, prin folosirea cuvintelor bolduite, a scrisului italic și cursiv.  Astfel el le va vedea mai ușor. Mai direct, Panda cel drăguț zice că, construirea de autoritate a paginii prin backlinks, nu mai e încurajată, nu mai se indexează cum se întâmpla acum un timp când era văzută cu ochii buni și strălucitori de către micuțul ursuleț.

Aș mai aminti aici de tagurile H1, H2, H3, care ar fi de preferat la fiecare subtitlu, să fie ca doi stâlpi care veghează la buna lui încadrare în pagină, în articol, ca acesta să nu fie complet ignorat, să devină relevant pentru utilizatorii care caută informații de genul articolului tău, unde e bine să scrii cât mai simplu și detaliat, în cuvinte clare și concise, pentru că termenii foarte complicați nu reprezintă nicicum ceea ce se caută. Spor

Bogdan Stoica – K.O. în 8 secunde

Bogdan Stoica a realizat un K.O. de excepție și, totodată, a stabilit un record deosebit, printr-o singură lovitură, un uppercut magnific executat, cu care și-a dereglat, la propriu, adversarul. A fost prima lovitură. Una și gata. Meciul a durat doar 8 secunde. Absolut fabulos, cuvintele nu-și au rostul, dar imaginile fac toată povestea. Vizionare plăcută

Cutremur pe Facebook

În urmă cu 37 de minute s-a produs un cutremur în România, de aproximativ 5,5, asta dacă am priceput eu corect. Magnitudinea a fost înregistrată la 40 de kilometri de Vrancea, dar a fost resimțită pe Facebook, unde eu am contabilizat 60 de statusuri despre cutremur apoi am renunțat să mai contabilizez. Pe Facebook cutremurul a avut cred magnitudinea de 1000000 la câte statusuri au fost. Mă întreb dacă mai avem nevoie de presă sau de media în general dacă tot ce e de știut, știe Facebook-ul?!

Age of Uprising The Legend of Michael Kohlhaas

Mie îmi place foarte mult jocul actoricesc al lui Mads, nu mă încumet să îi scru și numele de amilie, căci l-aș greși și nu vreau să par ceea ce nu sunt. Dar filmul ăsta este ceea ce este, o interpretarea în stilul lui, solid, sensibil, tare ca un fum de țigară și să nu cumva să îl scăpați pe sub celelalte treburi de cu zi. Aveți aici un trailer superb care sigur va convinge, deși, poate la început, ideea vi se va părea fumată, deci folosită, dar am încredere în omul ăsta și în echipa cu care colaborează de atâta timp și care, practic, l-a ridicat de la un actor bun la unul desăvârșit. Enjoy