Ce să declar eu la interviu

Bună seara. Scriam mai devreme cuiva ca o să-i răspund la un interviu. Apoi m-am gândit ce am să spun despre mine, ce să spun eu la întrebarea cine ești, . Pot eu oare spune despre mine că sunt autor? Nu cred, nici vorbă. Pot eu spune că sunt scriitor? Nici eu nu cred asta într-un vis de dimineața dulce, darămite într-un fapt pe cât de adevărat, pe atât de dureros. Mă gândeam poate prea serios la o chestiune care ar trebui să mă facă să mă râd de mine.

Pot eu oare să spun despre mine că sunt blogger? Să fim serios, mă citesc prietenii, înseamnă că sunt un prieten cu blog și nimic mai mult. Mergând pe premisa asta, ce pot spune despre mine ca să nu mint? Sau ce pot crede despre mine ca să fiu sigur că nu mint?

E greu să mai ai siguranță în ziua de astăzi pe tine, pe povestea ta, pe relația ta cu societatea, iar eu, cu atât mai mult, cred că nu am nimic de spus. Nu sunt, însă, ipocrit să declar că nu mi-aș dori, dar unii vin și spun că nu faci nimic pentru asta, ei cred că neavând lipsuri și fisuri, e ușor să să faci ce vrei și ce-ți place.

Dacă e să declar ceva la interviu, am să declar asta: nu faci ce-ți place, faci doar ce-ți rămâne de făcut din ceea ce lasă care îți decid asta. Dacă e cineva care crede că nu faci doar ce-ți rămâne, e liber să citească orice basm din lume asta și să și-l asume.

Advertisements

Callin You

Bună seara. Nu am prea multe cuvinte, am doar mult drag de tema asta pe care nu cred că o voi schimba. Am descoperit astăzi ce este last.fm, am descoperit ce înseamnă timpul, ce înseamnă oamenii care îți vizitează blogul, cum și de ce o fac. M-am simți bine să aflu, e onorant să poți afla lucruri cu ușurință, chiar dacă reacția față de ele este nu este deloc percutantă, este doar o plantă care se întinde după apă. Ea, reacția. Dar se simte bine

Ce poate fi mai bun decât o melodie care să te ridice, ca un medicament al cărui timp de acțiune nu se prescrie niciodată, ci se transpune direct pe piele. Și se simte și mai bine. Am, pentru această seară de miercuri apătoasă, un medicament recomandat de doctorul din mine cu specializare în lucruri de bun gust. Seară bună

Alergam după autobuz

Bună seara. Astăzi mi-am amintit din nou cum este să alergi după autobuz. Eu așa am făcut pe toată perioada liceului, cred că dacă s-ar fi mers și sâmbăta la școală, eu aș fi mers și sâmbăta în fugă după autobuz. Îmi amintesc și acum cum stătea șoferul cu ușa deschisă, ușa din spate mai precis, ca să ajungă și băiatul ăla ce venea mereu în fugă. Câteodată pleca și seara mă certam cu el. Câteodată trecea pe la mine pe la poartă ca să nu mai fie astfel de probleme. Ce vremuri, ce departe par ele, ce mic par eu, ce grăbit am fost, oare unde m-am dus?!

De ce v-am povestit această chestie, poate, nesemnificativă, poate mult prea rece și fără de legătură, ați putea zice. Dar eu fac mereu legături. Eu nu scriu fără motiv. Astăzi veneam de la capitală și pe drumul spre casa mea, drum care măsoară, cred, aproape 6 km, trecea un autobuz vechi, nu știu unde duce căci nu era ora la care trebuia să treacă, dar nu mi-am bătut capul cu asta prea mult timp. Ce credeți că am făcut? Da, am alergat după autobuzul acela albastru, vechi, murdar și instabil și, la fel ca în perioada liceului de care v-am povestit puțin mai sus, nu l-am mai prins. Parcă nu era stilul meu să prind și eu odată ceva la timp.

Așa că m-am răzbunat și eu când am ajuns acasă. Am găsit pe net jocuri cu autobuze și de această dată am prins și am controlat traseul mai multor autobuze, nu doar al unuia. Ce bine m-am simțit. E bine să fii în control, deși expresia asta e creația americanilor, de la care prea împrumutăm orice fără oprire. Așa cum ar fi fost frumos să opresc acel autobuz când aveam nevoie. Dar am apelat la varianta cu internetul ca să am și eu acces la pedala de frână de la autobuz. Și cred că e bun un program de deconectare, un moment de la pauză de la toate, când te apuci de un joculeț micuț și nu îl mai lași să respire.

Eu v-am spus despre asta pentru că seara e, poate, momentul pentru un joculeț atunci când ziua are palmele grele și uscate și nu de puține ori uităm să ne eliberăm de toată această furie. Aș îndrăzni să cred că pentru o seară e foarte bine să mai ne plimbăm prin amintiri care ne fac doar bine.

Caut echilibrul cu toate brațele

Bună ziua. Zău că voiam să vă spun despre cât este de bun American Sniper, cât este de calculat, cât de bună am auzit că este cartea scrisă de Chris Kyle sau Legenda așa cum i se spunea lui în rândurilor trăgătorilor de mare calitate de la mare distanță. Sau să vă spun că mare film a regizat Eastwood și că mult s-a pregătit Cooper pentru a duce acest rol la nivel de impecabil. Sau că nu mă deranjează deloc să scriu despre încasările oficiale ale lui American Sniper.

Ba chiar aș fi relaționat un pic pe temă regizorală cu privire la prestația de știință exactă a Angelinei Jolie, despre care cred cu stăruință că nu mai are nimic de demonstrat la nivel artistic de regie mondială, ci este deja o certitudine frumoasă, asta neavând, firește, nimic de-a face cu caracteristicile fizice atât de des invocate ca parte a succesului. Dar eu nu sunt de acord. Dar nu contează ce cred eu.

Mai bine am zis că este cazul să vă vorbesc despre mine un pic, deși eu mă lungesc de fiecare dată, ceea ce, într-un univers ce ține de calitatea scriiturii, e greu de trecut la plusuri sau minusuri. Vedeți că deja m-am lungit nu? Voiam să vă spun că eu iubesc să devin un om echilibrat, să-mi găsesc o condiție de om normal și să nu-mi doresc lucruri mari pentru că ele distrug. Da, ele distrug, au făcut-o mereu. O vor face și de acum încolo. Vreau să le opresc.

M-am oprit din a mai pune picătură de alcool pe buze. M-am oprit din a mai asculta teme și discuții legate de politică, m-am oprit din a comenta despre asta, m-am oprit din a scrie despre acest cancer, m-au oprit din a scrie despre legăturile de-a dreptul bolnăvicioase, ca în film, firește, dintre acest fel de neoameni și banii pe care îi iau din mâna noastră plină de sudoare. Mai am să mă opresc din a arde banii cu lumânarea pe gâtul meu. Am zis că încep alergările și o s-o fac. Am zis că reiau jocul de șah și o s-o fac. M-am oprit. Am început.

Vreau să mă întorc la bucuria cuvintelor, la ideea mea de roman iar dacă pe romanul meu mi se vor cere bani, înseamnă că am greșit undeva. O să mă întorc la el și îl voi corecta. Apoi mai încerc.

Așa arată o parte din echilibrul meu. Dumneavoastră ce părere aveți despre asta?

Iubește fără condiții

Bună ziua în inimile dumneavoastră. Am văzut în ultimul timp mai multe persoane care spun același lucru, un lucru căruia societatea nu îi lasă prea mult spațiu spre a-l judeca așa cum trebuie, indiferent că era vorba despre femei sau bărbați, indiferent de vârsta pe care o aveau, indiferent de naționalitate, indiferent de culoarea ochilor.

Ce spuneau toate acele persoane care n-au nu cred că au vorbit vreodată despre asta la o masă, eventual, rotundă? Spuneau că nu trebuie să faci lucruri ieșite din comun pentru a fi plăcut/plăcută, spuneau că nu se vor schimba niciodată doar pentru că acela este modul în care o altă persoană poate ajunge să îi iubească cu adevărat, spuneau că trebuie să te porți așa cum simți, să te îmbraci așa cum vrei, să iubești lucrurile pe care le iubești și nu minți legat de asta, să îți păstrezi pasiunea pentru lucrurile ieșite din comun și să ai curaj să admiți asta de față cu oricine.

Uneori e mult mai greu să poți rămâne persoana care ești de fapt și să obții prin acest mod de a fi admirația, simpatia și respectul persoanei iubite și a tuturor celor care intră în contact cu tine, fie că e vorba de un contact ocazional sau un contact frecvent. E dificil să rămâi cu forța asta pe tot parcursul vieții și să nu reușească să te schimbe nicio experiență, dat fiind faptul că, acum, din orice lucru minor sau lipit de orice de grad de importanță se poate naște o experiență cu un grad ridicat de complexitate care, pentru momentul la care scriu acest articol, nu poate fi definit în totalitate. E mai greu, dar, poate, mai bine în acest fel.

Rămâi cu personalitatea ta. Nu poți obliga pe nimeni. Nu încerca să ascunzi nimic. Nu încerca să ascunzi. Dacă iubești să ai haine colorate, poartă asta în fiecare moment. Dacă iubești o trupă proastă, ascult-o cu mândrie. Dacă îți permiți să îți cumperi vopsele acrilice ieftine, atunci fă-o. Dacă așa îți place să îți faci unghiile, atunci ieși cu ele în cât mai multe locuri și asigură-te că te văd toți, nu te ascunde, face parte din tine, face parte din frumusețea zilei tale. Dacă faci asta și persoana iubită te place mai puțin pentru că e împotriva acestui mod de a-ți pune în valoare mâinile și frumusețea lor, atunci, undeva, cu siguranță, e un lucru care nu merge. Da, el ar trebui detectat. Da, el ar trebui corectat. Sinceritatea costă și te costă.

Eu cred că ne judecăm prea mult și uităm să ne iubim așa goi, uităm să ne iubim pe noi, ne uităm cu o plăcere sadică la lucrurile care ne îmbracă, care ne formează și apoi decidem măsura în care iubim. Și dacă facem asta, vă întreb așa cu un zâmbet ciudat în colțu gurii, ne iubim pe noi sau iubim ce e pe noi, iubim ce ne acoperă, iubim ce costă o mare sumă de bani sau reușim, după multe lupte cu noi, să decidem ce e important, adică felul nostru de a fi, cu bune și cu rele, plăcerile noastre vinovate sau ciudățeniile pe care le facem? Cu bine

Cum să-ți calmezi un prieten bun

Bună dimineața. Acesta este un ghid practic. Pentru asta ai nevoie de o stare un pic bună, de un prieten bun și de un radu pe care să îl dai ca exemplu. Așa poți salva o situație, poți salva o seară a unui om, îi poți salva o săptămână sau o lună. Eu zic că e bine

Deci îți scrie un prieten că nu e deloc bine, că ar vrea să dea timpul înapoi, că nu e deloc mulțumit cu ce are și că i se pare că merge foarte prost de la o vreme și că nu-și dă seama unde este marea problemă. Știu că ați mai întâlnit și voi astfel de cazuri. E firesc.

Apoi ai putea foarte bine să îi spui că este orb sau prost sau ignorant. Sau că este puțin din toate. Nu, nu s-ar supăra pentru că vorbim de un prieten bun. Dar mai este o variantă, o variantă mai altfel, o variantă care rezolvă problemele

Se ia un Radu pentru asta. Se dă exemplu. Îi spun că, uite, nu e cazul să te superi, există oameni și mai rău de atât, există oameni care nu au un loc la oraș, există oameni care nu au parte de un confort minim, există oameni care nu au nicio realizare, există oameni care nu mai au bani de țigări, există oameni care nu au casă, nu au bani pentru mașină puși deoparte, care un loc și un statut pe lumea mea și ei nu mai mor deocamdată. Deci, dacă eu încă dau pagină după pagină, atunci prietenul meu are toate motivele să o facă.

Eu i-am spus asta pe un alt ton. Era cazul să o fac. Cel mai bun exemplu pentru ca el să vadă că este foarte bine și că nu are de ce să se îngrijoreze rămân eu. Îi vorbesc serios despre mine câteva minute și îl fac să vadă că el are o situație decentă, îmi dă dreptate și se mai deschide la față. Eu mă declar satisfăcut de acest fapt. Ziua bună

Gol ca un cuvânt fără imagine

Bună seara. În această săptămână am încercat mai multe tipuri de articole, mai multe abordări, nu în totalitate diferite, doar în ceea ce privește mesajul am acționat diferit. Toate au fost carne de tun. Absolut toate. Astăzi buzele mele au stat lipite.

E vineri. E ziua în care toate se adună, e ziua în care toate vin și se așează pe tine și nu te întreabă dacă mai ai loc. Da, știu, sunt foarte enervante. De aceea nici nu le spun pe nume, nici ele nu mă strigă pe nume, poate cred că nu am unul. Asta am încercat să-mi dau seama astăzi. N-am reușit.

E seară. Căutasem mai devreme un colț de casă în care să-mi ascund rușinea. Acum stau în mijlocul casei, sunt trecut de apus și am decis că voi sări peste masa de seară. Mai devreme mama a intrat în casa, m-a întrebat ce fac, n-am răspuns, mi-a zis, ca de obicei, dacă mi s-au înecat corăbiile, n-am răspuns, ce aș fi putut spune.

A venit să mă impresioneze cu ce a văzut ea la sora ei, a venit cu zâmbet mare și frumos să-mi spună că a văzut cuverturi de pat 3D și că și-ar dori cândva și ea. Radu nu a auzit, la el este vineri seara, toate se năpustiseră peste el, încerca să se întindă în jumătatea camerei, ca un perete gol peste care pui un afiș ciudat iar lui nu-i convine dar nu are glas să spună. Radu tace tot ca un apartament nemobilat.

Mama nu se lasă. Știe că eu sunt om de moral, așa cum v-am spus și dumneavoastră de foarte multe ori, fapt pe care știu că l-ați văzut ca atare. Mama scoate din geantă o ofertă la lenjerii de pat ce constă în 1+1 gratis, o ofertă care te poate ridica de jos măcar s-o privești, măcar să îi spui bună și să vezi ce a mai făcut, măcar să o întrebi dacă are nevoie de ceva, poate de o umbrelă, de ploaie ori de prea mult soare, o ofertă ca o doamnă cu o sticlă de șampanie în mână care te cheamă. E o doamnă care nu-ți garantează nimic, doar îți pune la atingerea pielii o promisiune cu valoare de adevăr. Altădată aș fi scris că mai apoi nimic nu se spune, ci se simte, dar Radu e de sticlă, o sticlă cu o lume plină de nori, o lume în care orice nou care promite are roșu în față, o lume care la intrare cere un zâmbet.

Sunt doar câteva ființe care ar fi riscat un zâmbet ca oferta de mai sus să devină realitate. Mâine e sâmbătă, e zi lungă, e o zi în care poate aș fi avut nevoie de o lenjerie de pat diferită, măcar pentru faptul că mă văd în starea de a nu coborî din el.

Nu ți-e mă rușine

Bună seara. Titlul este ceea ce mi-am spus când am văzut că mare maestru de isprăvii Chinezu face biblioteca bloggerului român și ca să intru în acest proiect ar fi trebuit să fac un top zece al cărților din 2014, top pe care nu l-am făcut pentru că eu nu am citit zece cărți cărți întregi, poate fragmente, pentru că eu și boala mea de a sta mereu încruntat, abătut, fără chef,  posomorât, fără vlagă, fără să mă uit că timpul trece și nu mă bagă în seamă.

Da. mi-am spus că ar trebui să-mi fie rușine pentru că eu vreau să cred că citesc sau că încerc s-o fac dar eu doar cad pradă. Și asta nu face bine la un organism fără forță. Dar anul asta fac altfel. Anul asta nu mai citesc fragmente și apoi mă fac trist, renunț și zic că nu mai contează. Anul asta contează. Da, poate că nu am un job, da, poate că nu am o existență bună, poate că scriitura mea e șubredă, puerilă, dansantă și instabilă dar astea nu sunt scuze.

Poate pentru mine a mers asta pentru că am crezut că mai departe nu mai există. Dar dacă există mai departe, ce mă fac? Cum scot eu capul în lume? Ce spun eu acolo în fața oamenilor? Ce trec eu în dreptul meu, ce trec sub numele meu, ce cer de la ceilalți când mă strigă pe nume, asta în caz că le da suficiente motive ca să îmi rețină numele.

Cine sunt eu dacă nu citesc?

Nu investim cu cap

Bună ziua. Cred că în titlu am fost prea blând. Cred că mi-a fost puțină milă de situația noastră, a românilor de rând, care ne întrebăm neîncetat: dar noi de ce nu avem? Și nu e nimic adevărat în ceea ce spun cei de afara sau capitaliștii înrădăcinați pe vecie în țara noastră cum că nu muncim. Am mai spus-o cu alte ocazii, o mai spun și acum: românii muncesc.

Ba chiar aș adăuga că românii muncesc foarte mult, mult mai mult ca alte popoare care își permit ca din salariu sau pensie să locuiască în hotelurile de la noi. Acum dacă e să mergem pe linia asta, e perfect normal să aduc în discuție și faptul că românii pot locui la hotel cam trei nopți cu salariul de pe o lună de zile. Nu știu cum priviți dumneavoastră dar eu nu m-am putut decide niciodată dacă să plâng de durere și de furie, o furie roșie, amestecată cu ceață, sau să plâng de modul în care mă pot amuza. Ceea ce v-am spus până aici reprezintă o introducere. Pentru ce?

Pentru faptul oribil în care alegem să investim. Nu, noi nu investim și nu cred că am investit vreodată în noi, în locuința noastră, în habitatul nostru, noi investim în lucruri care nu sunt pentru noi și care își pierd valoarea imediat. Dar de ce credeți că își pierd valoarea? Pentru că, de fapt, nu au valoare, nu au avut-o niciodată. Nu ne înlesnesc munca. Nu, deloc chiar. Muncim mai mult, achiziționăm fel și fel de instrumente care consumă, firește, alți bani, că de asta s-au inventat. Dar noi suntem prea orbi ca să vedem ceva foarte simplu. Și ei fac profit din asta.

Propoziția pe care am enunțat-o este, de fapt, fundamentul real și de necontestat pentru capitalismul din ziua de azi. Dar pentru noi și pentru ființa noastră nu suntem dispuși să investim. De ce să merg la shop-einstal.ro, să caut o ofertă bună și să pun centrală la casă, să pun calorifere, să caut un hidrofor mai bun și mai util, să-mi pun un aer condiționat decent sau să înlocuiesc o țeavă care și-a dat demult suflarea.De ce să fac ceva care mi-ar aduce puțin bine și puțin confort în viață?

Nu, noi nu merităm să îmbrăcam o haină frumoasă, nu merităm să avem o seară la restaurant, pentru că ele costă prea mult. Pe naiba. Nu. Noi gândim fără cap.

Nu știm ce contează pe lumea asta și ea ne taxează, dar, pentru că suntem grăbiți să facem alți bani pentru a recupera proasta investiție în fiare, uităm pentru ce ne trezim în fiecare zi de la șase, uităm că muncim pentru noi și nu mai avem timp să fim raționali. Și lipsa de rațiune duce, fără doar și poate, la investiți fără cap pentru care, desigur, tot noi muncim.

O îmbrățișare face multe

Sunt dator și am în cutia toracică sentimentul acesta. Sunt dator către toate metaforele din paradisul acesta ca un vultur cu nările deschise către tot ceea ce-l sperie. E bine să te sperie cineva. Îți arată că din greșeli te construiești și e frumos să ai pereții de mai multe culori.

Omul e mai mult decât o casă, omul are nevoie să se sperie, să greșească, să gândească de mai multe toate lucrurile care îi dau culoare. Astăzi e el bătrân ca o pâine rumenită care-și cheamă oamenii mai aproape, bătrân ca o zi de sfârșit de an care desenează pe cer tunete în semn de nu mă lasă. Astăzi este omul care acoperă cu frica sa fiecare desen al tunetului, fiecare literă care lipsește din el, se ascunde în subsolul fericirii pline, nu are nevoie de prea multe încurajări, are nevoie de o îmbrățișare mai lungă decât timpul în care își caută culorile pentru mâine.

Numai visătorii scriu despre mâine, sângele nu a ajuns niciodată acolo, el este prezent, el circulă astăzi, el își apără omul din spate cu masca la frica astăzi. Ce mai contează mâine când eu am început să dau totul la o parte astăzi. Nu, nu o să spun ce, altfel ce rost mai ar fi avut ca textul acesta să respire în acest colț de blog. Sunt dator să las un pic din mine în fiecare secvență, sunt dator să mă expun doar atât cât să simt că trăiesc în fiecare zi.

Tu cum trăiești în fiecare zi?