Fifa nu merge pe laptop

Bună să vă fie dimineața. Eu am o chestie, poate mulți o au dar vorbesc greu despre ea. Este pe bază de stres. Mult stres. Câteodată când simt că e prea greu și îmi ia prea mult timp să trec peste o zi, mă pun să joc Fifa, deși nu m-am priceput niciodată la asta foarte bine. Dar joc așa cum știu eu, încet, calm uneori, enervat alteori, dar mă ține în priză și asta este scopul meu. Și da, pentru chestia aceasta îi sunt teribil de recunoscător jocului de Fifa, mai corect spus, fiecărei ediții scoase de Ea Games pentru jocul de PC numit simplu și inspirat Fifa.

Treaba este că eu fac asta pe laptop și nu e deloc bine și laptopul meu e vechi, antic și de demult. Și se suprasolicită. Și începe să se încălzească de parcă ar striga din toate colțurile sale Scoate-mă de aici, sunt obosit. Dar eu nu-l prea bag în seama căci sunt concentrat deși seara când sunt eu și o liniște totală în jur, laptopul meu se aude chiar strident și prin asta reușește să fie mai mult decât convingător. Ies din joc, mai stau, îl aștept să se răcească, mai intru mai fac un meci, îi mulțumesc că m-a lăsat să mă joc Fifa și de data asta, îl pun pe măsuța de lângă mine și caut țigara în semn de pauză.

Când sunt cu țigara în intimitatea gestului, mă gândesc doar la faptul că îmi trebuie un calculator noi. Da, știu, am mai zis asta. Da. știu, am mai gândit asta de cel puțin zece ori mai mult decât am zis. Dar n-am făcut nimic pentru că buzunarul meu m-a privit cu ură și cu dispreț. M-am uitat la țigara mea și am zis că poate data viitoare vor avea și dorințele mele o bază. Am găsit un site care pare a fi înțelegător cu buzunarul care nu dorea să audă de cumpărarea unui calculator și am văzut că este vorba de lei puțini, context care mă aduce și pe mine în discuție.

Accesați acest magazin online pentru că să înțelegeți despre ce sume mici zic eu aici, despre ce produse noi sau second hand gândesc eu că ar fi de maxim interes pentru plăcerea mea de a juca Fifa în mod decent și fără ca să simt îngrijorare pe motiv că s-ar putea distruge laptopul din dotare și, din păcate, m-ar lăsa în pom și pomul ar fi în aer. Nu, nu, nu. Cândva, cumva semnez aprobarea de prietenie totală cu buzunarul meu. Și aștept ca el să deschidă larg brațele și să facă click cu calculatorul de care am nevoie de un timp. Cu bine   

Advertisements

Opțiuni

Este ploaia caldă, doi oameni nu s-au mai văzut demult, unul a îndurat viața zece ani în pușcărie, celălalt doar un an și șase luni. A ieșit s-a îndreptat, a mers la bancă să ia un credit pentru visul lui de a avea un atelier auto, dar banca i-a spus că nu mai ajută oameni cu afaceri. A făcut o scenă, s-a calmat într-o votcă și într-o ploaie de note de pian. Se pricepe la pian, nu are, însă, diplomă, lucrează la un atelier auto, niciodată nu câștigă nici pe sfert din cât ar merita. Dar s-a retras, e curat acum, în el mustește un plin de mândrie cu care merge spre soare în fiecare zi.

Fratele lui s-a schimbat în pușcăria de zece ani. În zece ani spune că oricine se schimbă, darămite dacă oricine din poveste este într-o celulă. A găsit niște tipi care urăsc băncile și au un pont de la una de la marginea orașului care își lasă deschis seiful trei minute în fiecare zi. Plănuiesc să o atace. Fratele mai mic cu 1 an și șase luni de pușcărie nu mai vrea. Spune că se îndreptase. Fratele mai mare încearcă să îl convingă că așa este mai bine. Speră ca după ce reușesc asta să aibă parte de opțiuni. Ar fi prima dată în viața lor când ar avea de ales.

Duminica nu se mai scrie

DA. Bună dimineața. Încercam un film după o bucată de politică ca în curtea școlii. Am descoperit că e bine să lași un timp între scris, am descoperit că e bună o pauză și m-am gândit să fac asta legal. Cum adică legal? Cel mai simplu din lumea asta este să îmi iau o zi pauză de la scris. Duminica nu mai postez, doar dacă este vreo poezie sau ceva, dar și așa, am agenda mereu lângă mine, așa că am salvat asta. Cred că asta eliberează din presiune.

Eu greșesc pentru că pun singur presiune pe mine și atunci nu mai fac lucrurile așa cum trebuie, nu mai gândesc limpede, la naiba, nu mai gândesc deloc,  așa sunt eu, așa am în cap, așa fac, este foarte simplu să spun și foarte complicat să mă lupt cu mine. Dar îmi iau o zi de pauză. O zi în care pot să fac ce mă taie capul, o zi în care să mă risipesc și o zi pe care să o risipesc așa cum e cazul.

Asta va fi o mare problemă dacă vreodată voi lua decizia să fac blogul pe sport pentru că duminica, alături de ziua de sâmbătă, este o zi foarte încărcată, o zi în care trebuie să te trezești primul, să scrii televizările, comentatorii, cotele și apoi apoi cronicile de meci. Și pe la unu în dimineața cealaltă, pentru că ultimul meci al zilei de duminică începe la 23:00, să pot zice liniștit după ce văd statisticile: What a day!

Dar, deocamdată, rămân la decizia mea cu duminica pe post de sărbătoare onorantă pentru mintea și inima mea. Pe această cale vă spun bună să vă fie inima și zi plăcută 

Când mama se uită la telenovelă

Da, da, i-am zis că scriu asta și că ea, mama, va citi. Mama mea citește tot ce prinde de la mine de pe facebook, îi pare bine când citește un text de la mine, nu a văzut niciodată că un text de pe blogurile mele poate fi și o reclamă și e tot ce mă bucură.

Când mama se uită la telenovelă nu știu cum de m-a prin la ea în cameră și timp de 45 de minte nu a fost nimic în filmul ăla, cred că obosise ala de la sunet să tot repete ceva acorduri și aia să nu facă nimic, adică actorii din film, o porcărie., ce să mai. Îi spun că dacă s-ar economisi costurile de producție de la 45 de minute de filmare de la telenovelă, s-ar putea ajuta cam șase familii cu șase copii să treacă peste iarnă. Și poate să meargă și la școală, aș adăuga, cu un zâmbet larg pe fața mea.

Dacă știți cât costă un minut de filmare și de difuzare în televiziune atunci știți cu siguranță că am toată dreptatea din lume. Iar dacă nu mi-o dați, nu-i bai, de data asta mi-o iau singur și mă mândresc cu asta. Mama a zis că să îi las, că nu fac și ei nimic, nu fac nimic rău, doar se pupă. Poftim explicație de te întrebi cine este mama și cine este copilul. Cu bine!

Mi-a murit plăcerea de a scrie

Bună ziua. Acest text se numea: Doamne ce doare prostia. Nu știu de ce dar am fost afectat zilele acestea pentru că nu reușesc să-i dau de cap blogului cel nou, care arată ca dracu și nu se leagă de butoanele sociale, am fost și sunt afectat de asta și sunt gata, acum, să scriu că e așa de grav pe lumea asta să fii prost. E ca și cum ar mușca din tine, ar mușca din dorința ta, din firea ta de a fi bine, ar găsi ca fiind foarte bună acțiunea de a lua totul din tine, ar afecta orice altă acțiune a ta.

Nu mai gândești, nu mai observi, ești doar un prost cu un gând: de ce nu merge, ce să îi fac să meargă, de ce nu mă pricep și eu la ceva pe lumea asta și te apucă plânsul. Și de aici nu mai ai scăpare.

Nu mai îmi doresc să scriu nimic pentru că asta ține exclusiv de partea tehnică a siteului. Dacă nu stăpânești asta, nu ai, cred, de ce să scrii. Poate că greșesc, poate că mi-am dorit prea mult să am și eu un blog și a ieșit o caricatură hidoasă, una foarte amuzantă sau una extrem de tristă. Nici eu nu mai știu.

Când scrii fără rost, obosești. Când scrii fără niciun Dumnezeu pe lume, te ia dracul și toți sateliții lui. Deci, pe cale de consecință, m-a luat Dracul. Voi să nu faceți așa ceva

Ce să declar eu la interviu

Bună seara. Scriam mai devreme cuiva ca o să-i răspund la un interviu. Apoi m-am gândit ce am să spun despre mine, ce să spun eu la întrebarea cine ești, . Pot eu oare spune despre mine că sunt autor? Nu cred, nici vorbă. Pot eu spune că sunt scriitor? Nici eu nu cred asta într-un vis de dimineața dulce, darămite într-un fapt pe cât de adevărat, pe atât de dureros. Mă gândeam poate prea serios la o chestiune care ar trebui să mă facă să mă râd de mine.

Pot eu oare să spun despre mine că sunt blogger? Să fim serios, mă citesc prietenii, înseamnă că sunt un prieten cu blog și nimic mai mult. Mergând pe premisa asta, ce pot spune despre mine ca să nu mint? Sau ce pot crede despre mine ca să fiu sigur că nu mint?

E greu să mai ai siguranță în ziua de astăzi pe tine, pe povestea ta, pe relația ta cu societatea, iar eu, cu atât mai mult, cred că nu am nimic de spus. Nu sunt, însă, ipocrit să declar că nu mi-aș dori, dar unii vin și spun că nu faci nimic pentru asta, ei cred că neavând lipsuri și fisuri, e ușor să să faci ce vrei și ce-ți place.

Dacă e să declar ceva la interviu, am să declar asta: nu faci ce-ți place, faci doar ce-ți rămâne de făcut din ceea ce lasă care îți decid asta. Dacă e cineva care crede că nu faci doar ce-ți rămâne, e liber să citească orice basm din lume asta și să și-l asume.

Caut echilibrul cu toate brațele

Bună ziua. Zău că voiam să vă spun despre cât este de bun American Sniper, cât este de calculat, cât de bună am auzit că este cartea scrisă de Chris Kyle sau Legenda așa cum i se spunea lui în rândurilor trăgătorilor de mare calitate de la mare distanță. Sau să vă spun că mare film a regizat Eastwood și că mult s-a pregătit Cooper pentru a duce acest rol la nivel de impecabil. Sau că nu mă deranjează deloc să scriu despre încasările oficiale ale lui American Sniper.

Ba chiar aș fi relaționat un pic pe temă regizorală cu privire la prestația de știință exactă a Angelinei Jolie, despre care cred cu stăruință că nu mai are nimic de demonstrat la nivel artistic de regie mondială, ci este deja o certitudine frumoasă, asta neavând, firește, nimic de-a face cu caracteristicile fizice atât de des invocate ca parte a succesului. Dar eu nu sunt de acord. Dar nu contează ce cred eu.

Mai bine am zis că este cazul să vă vorbesc despre mine un pic, deși eu mă lungesc de fiecare dată, ceea ce, într-un univers ce ține de calitatea scriiturii, e greu de trecut la plusuri sau minusuri. Vedeți că deja m-am lungit nu? Voiam să vă spun că eu iubesc să devin un om echilibrat, să-mi găsesc o condiție de om normal și să nu-mi doresc lucruri mari pentru că ele distrug. Da, ele distrug, au făcut-o mereu. O vor face și de acum încolo. Vreau să le opresc.

M-am oprit din a mai pune picătură de alcool pe buze. M-am oprit din a mai asculta teme și discuții legate de politică, m-am oprit din a comenta despre asta, m-am oprit din a scrie despre acest cancer, m-au oprit din a scrie despre legăturile de-a dreptul bolnăvicioase, ca în film, firește, dintre acest fel de neoameni și banii pe care îi iau din mâna noastră plină de sudoare. Mai am să mă opresc din a arde banii cu lumânarea pe gâtul meu. Am zis că încep alergările și o s-o fac. Am zis că reiau jocul de șah și o s-o fac. M-am oprit. Am început.

Vreau să mă întorc la bucuria cuvintelor, la ideea mea de roman iar dacă pe romanul meu mi se vor cere bani, înseamnă că am greșit undeva. O să mă întorc la el și îl voi corecta. Apoi mai încerc.

Așa arată o parte din echilibrul meu. Dumneavoastră ce părere aveți despre asta?

Iubește fără condiții

Bună ziua în inimile dumneavoastră. Am văzut în ultimul timp mai multe persoane care spun același lucru, un lucru căruia societatea nu îi lasă prea mult spațiu spre a-l judeca așa cum trebuie, indiferent că era vorba despre femei sau bărbați, indiferent de vârsta pe care o aveau, indiferent de naționalitate, indiferent de culoarea ochilor.

Ce spuneau toate acele persoane care n-au nu cred că au vorbit vreodată despre asta la o masă, eventual, rotundă? Spuneau că nu trebuie să faci lucruri ieșite din comun pentru a fi plăcut/plăcută, spuneau că nu se vor schimba niciodată doar pentru că acela este modul în care o altă persoană poate ajunge să îi iubească cu adevărat, spuneau că trebuie să te porți așa cum simți, să te îmbraci așa cum vrei, să iubești lucrurile pe care le iubești și nu minți legat de asta, să îți păstrezi pasiunea pentru lucrurile ieșite din comun și să ai curaj să admiți asta de față cu oricine.

Uneori e mult mai greu să poți rămâne persoana care ești de fapt și să obții prin acest mod de a fi admirația, simpatia și respectul persoanei iubite și a tuturor celor care intră în contact cu tine, fie că e vorba de un contact ocazional sau un contact frecvent. E dificil să rămâi cu forța asta pe tot parcursul vieții și să nu reușească să te schimbe nicio experiență, dat fiind faptul că, acum, din orice lucru minor sau lipit de orice de grad de importanță se poate naște o experiență cu un grad ridicat de complexitate care, pentru momentul la care scriu acest articol, nu poate fi definit în totalitate. E mai greu, dar, poate, mai bine în acest fel.

Rămâi cu personalitatea ta. Nu poți obliga pe nimeni. Nu încerca să ascunzi nimic. Nu încerca să ascunzi. Dacă iubești să ai haine colorate, poartă asta în fiecare moment. Dacă iubești o trupă proastă, ascult-o cu mândrie. Dacă îți permiți să îți cumperi vopsele acrilice ieftine, atunci fă-o. Dacă așa îți place să îți faci unghiile, atunci ieși cu ele în cât mai multe locuri și asigură-te că te văd toți, nu te ascunde, face parte din tine, face parte din frumusețea zilei tale. Dacă faci asta și persoana iubită te place mai puțin pentru că e împotriva acestui mod de a-ți pune în valoare mâinile și frumusețea lor, atunci, undeva, cu siguranță, e un lucru care nu merge. Da, el ar trebui detectat. Da, el ar trebui corectat. Sinceritatea costă și te costă.

Eu cred că ne judecăm prea mult și uităm să ne iubim așa goi, uităm să ne iubim pe noi, ne uităm cu o plăcere sadică la lucrurile care ne îmbracă, care ne formează și apoi decidem măsura în care iubim. Și dacă facem asta, vă întreb așa cu un zâmbet ciudat în colțu gurii, ne iubim pe noi sau iubim ce e pe noi, iubim ce ne acoperă, iubim ce costă o mare sumă de bani sau reușim, după multe lupte cu noi, să decidem ce e important, adică felul nostru de a fi, cu bune și cu rele, plăcerile noastre vinovate sau ciudățeniile pe care le facem? Cu bine

Nu investim cu cap

Bună ziua. Cred că în titlu am fost prea blând. Cred că mi-a fost puțină milă de situația noastră, a românilor de rând, care ne întrebăm neîncetat: dar noi de ce nu avem? Și nu e nimic adevărat în ceea ce spun cei de afara sau capitaliștii înrădăcinați pe vecie în țara noastră cum că nu muncim. Am mai spus-o cu alte ocazii, o mai spun și acum: românii muncesc.

Ba chiar aș adăuga că românii muncesc foarte mult, mult mai mult ca alte popoare care își permit ca din salariu sau pensie să locuiască în hotelurile de la noi. Acum dacă e să mergem pe linia asta, e perfect normal să aduc în discuție și faptul că românii pot locui la hotel cam trei nopți cu salariul de pe o lună de zile. Nu știu cum priviți dumneavoastră dar eu nu m-am putut decide niciodată dacă să plâng de durere și de furie, o furie roșie, amestecată cu ceață, sau să plâng de modul în care mă pot amuza. Ceea ce v-am spus până aici reprezintă o introducere. Pentru ce?

Pentru faptul oribil în care alegem să investim. Nu, noi nu investim și nu cred că am investit vreodată în noi, în locuința noastră, în habitatul nostru, noi investim în lucruri care nu sunt pentru noi și care își pierd valoarea imediat. Dar de ce credeți că își pierd valoarea? Pentru că, de fapt, nu au valoare, nu au avut-o niciodată. Nu ne înlesnesc munca. Nu, deloc chiar. Muncim mai mult, achiziționăm fel și fel de instrumente care consumă, firește, alți bani, că de asta s-au inventat. Dar noi suntem prea orbi ca să vedem ceva foarte simplu. Și ei fac profit din asta.

Propoziția pe care am enunțat-o este, de fapt, fundamentul real și de necontestat pentru capitalismul din ziua de azi. Dar pentru noi și pentru ființa noastră nu suntem dispuși să investim. De ce să merg la shop-einstal.ro, să caut o ofertă bună și să pun centrală la casă, să pun calorifere, să caut un hidrofor mai bun și mai util, să-mi pun un aer condiționat decent sau să înlocuiesc o țeavă care și-a dat demult suflarea.De ce să fac ceva care mi-ar aduce puțin bine și puțin confort în viață?

Nu, noi nu merităm să îmbrăcam o haină frumoasă, nu merităm să avem o seară la restaurant, pentru că ele costă prea mult. Pe naiba. Nu. Noi gândim fără cap.

Nu știm ce contează pe lumea asta și ea ne taxează, dar, pentru că suntem grăbiți să facem alți bani pentru a recupera proasta investiție în fiare, uităm pentru ce ne trezim în fiecare zi de la șase, uităm că muncim pentru noi și nu mai avem timp să fim raționali. Și lipsa de rațiune duce, fără doar și poate, la investiți fără cap pentru care, desigur, tot noi muncim.

În România turcii se bat între ei

Bună dimineața. Am încercat să dorm dar asta era de scris acum. Pe sistemul pe banii mei și pe muzica mea, acum avem pe țara mea și pe televiziunea mea. Pe scurt, turcii de la Kanal D i-au bătut pe turcii de la PRO TV în data de 5 ianuarie 2015 în intervalul orar 20:30 – 22:05, adică în prime-time, cum e cunoscut acest interval în rândul oamenilor care au habar de televiziune. Practic cele mai bune audiențe în România le fac serialele turcești pentru că, în medie, 1 milion și patru sute de mii s-au uitat pe minut la serialul turcesc de pe PRO TV și, atenție, 1 milion și șase sute de mii s-au uitat la Kanal D. Ar mai fi ceva de zis? Eu unul nu văd.

Deci turcii au scos săbiile la atac. Ca să vedem matematica pură, o să apelăm la paginademedia și voi pune aici un tabel care reflectă ceea ce v-am scris mai sus. Este vorba despre audiențele posturilor TV din data de 5 ianuarie pe segmentul de public NAȚIONAL. Reamintesc, în acest interval producțiile cele mai urmărite sunt turcești, total nejustificate pentru un public responsabil și care ar trebui să ne frapeze măcar puțin. Cifrele acestea mă sperie foarte tare.

NATIONAL NR. PERSOANE RTG% SHARE%
1 Kanal D 1.582.000 8.5 14.9
2 Pro TV 1.406.000 7.6 13.3
3 Antena 1 1.190.000 6.4 11.2
4 Prima TV 623.000 3.4 5.9
5 Antena 3 559.000 3 5.3